Monday, February 24, 2014

De la Toate pânzele sus, la un Haiduc de București

Facultatea de Istorie vă invită într-o călătorie în istoria benzii desenate alături de Maestrul Puiu Manu. Expozitia va putea fi vizitată începând din data de 24 februarie până la 3 martie 2014, în spațiul expozițional situat pe Bd. Regina Elisabeta, nr. 4-12, sector 5, între orele 10-18. La data de 27 februarie vernisajul va fi precedat de colocviul Istoria în Imagini, dedicat evoluției benzii desenate românești. Amfitrionul evenimentului va fi Decanul Facultății de Istorie, Prof.univ.dr. Adrian Cioroianu, avându-i ca invitați pe Maestrul Puiu Manu alături de domnul Dodo Nita, unul dintre puținii istorici români ai fenomenului BD și scenaristul de benzi desenate, lec. univ. dr. Marius Leștaru. Organizatorii evenimentului vă pregătesc și un invitat surpriză, un adevarat Maestru care a încântat o generație întreaga prin filmul Toate panzele sus!

Expoziția Istoria în imagini, Ioniță Tunsu, Un haiduc de Bucuresti își propune să aducă în prim-plan o nouă capodoperă a desenatorului Puiu Manu, reliefând o istorie mai puțin cunoscută a capitalei, iar vizitatorii vor putea redescoperi și momentele preferate din David Coperfiled, Dim Dunăreanul și Toate pânzele sus ! Evenimentul se adresează iubitorilor de benzi desenate indiferent de vârstă, care nu au uitat să se bucure de frumusețea unei cărți scrise prin imagini.

Colocviu: joi, 27 februarie ora 16:00
Vernisaj: joi, 27 februarie ora 18:00

Amfitrion:
Prof.univ.dr. Adrian Cioroianu

Invitați
Maestrul Puiu Manu
Istoricul Dodo Niță
Lec. univ.dr. Marius Lestaru
Adnana si Anton Lupan.

Organizatori:
Ana Petrovici-Popescu
Alexandru Groza

No comments:

Post a Comment